ALEXANDRU CANTACUZINO
Conferinta tinuta la Congresul General Studentesc de la Craiova in aprilie 1935.
ROMANUL DE MAINE
Domnilor studenti,
Sunt chemat sa va fac un raport despre romanul nou, despre romanul de maine.
In zamislirea unei fapturi omenesti, eu cred ca intaietatea, preeminenta, apartine sufletului si numai apoi vin influentele biologice.
Omul nou traieste intai creat in vis, trebuie visat.
Acest vis este uneori o revelatie dumnezeiasca.
Eu cre ca la inceputul creatiei unei fapturi de om este viziunea profetica, este visul unui om exceptional, a unui om mare, este imaginea ce si-o inchipuie omul mare despre faptura omeneasca, traind pe linia vremurilor.
Natura sufletului imita creatia imaginara. Lumea sufletului are nevoie de fictiune.
Mii si mii de tineri s-au sinucis fiindca Goethe a socotit sa puna sfarsit zilelor lui Werther.
Ganditi-va ce datoram viziunilor lui Hristos si ce datoram inchipuirilor lui Cezar.
Dimensiunile vietii traite de Napoleon s-au rasfrant si au dominat covarsitor asupra spiritului european, de-a lungul secolului al XIX-lea.
Inca acum atractia gloriei si a stralucirii asupra firii frantuzesti este mostenirea gustului de panas al grenadierilor din marile lupte napoleoniene.
La fel va fi sa staruie, in viitor, in simtirea romanesca a romanului de maine, mandria cucerita si otelita in luptele generatiei noastre pentru invierea nationala.
Ati cugetat d-voastra ce miracol uimitor a fost creatia lumii romane ?
Cum un pumn de oameni, cu cateva familii unite intr-un oras, au izbutit sa ctitoreasca un imperiu atat de mare, atat de intins, atat de bine organizat si au creat si au impus umanitatii albe o cultura, legi pentru existenta statului si viata societatii, monumente si o limba, care toate desfid veacurile ?
Minunea este, domnilor, virulenta spiritului roman.
Deci, e bine, dar nu este necesar sa fim cat mai numerosi spre a instapani in natia romaneasca o spiritualitate noua.
Necesar este ca spiritualitatea aceasta sa aiba o sanatate, o vigoare, o virulenta superioara.
Prin urmare eu vad trei conditii pentru crearea romanului de maine :
1.-un om exceptional care sa viseze profetic si sa conceapa lucid romanul de maine, romanul cerut de destinul Natiei romanesti si sa sadeasca in suflete visul sau, printr-un prozelitism de fapte, de pilde, de cuvantari.
2.-o inmugurire, o eflorescenta spirituala virulenta, in substanta romaneasca.
3.-momente sociale de zbucium, de clocot de cutremur.
Am convingerea ca toate aceste conditii se afla in prezentul mediu romanesc.
Eu cred, domnilor, ca traim in zilele de raspantie ale geniului omenesc.
Prima cerinta a timpului nostru este pretutindeni crearea unei fapturi noi de om.
Acum se vantura de o parte rasele de stapani, de alta rasele de robi.
Traim vremuri de o minunata insemnatate cand se topesc si se modeleaza noi suflete de natiuni si se pregatesc rase si temperamente viitoare.
Traim o epoca chinuita cand se selectioneaza vietatile omenesti menite sa supravietuiasca in istorie.
Se disting deja in Europa cateva rase cu suflete imparatesti, dominatoare.
Acestea sunt Italia si Germania.
Acum ne este dat sa ne indrumam viitorul, fie spre o viata de stapani, fie spre un trai de robi.
Vrem sa fim intre fiintele stapanitoare ? Atunci trebuie sa incepem asupra caracterului nostru, asupra sufletului si asupra obiceiurilor noastre, o supraveghere si o educatie aspra si totodata o neiertatoare chirurgie.
Ne asteapta o pera dubla, una de vindecare si de curatenie, alta de creatie.
Domnilor, trebuie sa meditati bine si sa intelegeti ca orice binefaceri de program social, economic sau cultural am voi sa infaptuim, nici starpirea privilegiilor si incalcarilor politicianiste, nici instapanirea dreptatii nemiloase si a cinstei, nici o gosspodarire cu drag de tara si de natie, nici unul din foloasele acestea nu pot fi statornic intemeiate fara schimbarea insasi a firii romanesti.
Isi pun cativa intrebarea daca aceasta opera creatoare a unei noi sensibilitati romanesti este o opera de regasire a eului etnic romanesc sau de depasire a lui.
Problema aceasta nu este de fel usoara.
Se intretine inutil asupra ei o cearta stearpa si scolastica, o cearta de cuvinte.
Eu cred, domnilor, ca romanul de maine trebuie nu numai sa-si regaseasca firea sa romaneasca de acum 300 de ani si sa se multumeasca cu atat, ci trebuie sa vrea totodata si sa regaseasca si sa se intreaca.
Si in depasire insa este o limita, este limita naturii si este limita pielei.
Intr-o fabula cunoscuta, broasca a vrut sa se depaseasca si s-a umflat pana ce a crapat.
O planta oricat am pune-o intr-o sera, intr-un climat si intr-un teren care ii prieste si oricat am forta-o, am stimula-o, ea nu va intrece niciodata marginile posibilitatilor ei, a menirei sale de planta.
Niciodata spiritul roman oricat ar fi fost de antrenat nu si-ar fi apropiat aptitudinile spiritului grec ; nici spiritul german, insusirile spiritului francez.
Un morcov sau o urzica nu vor deveni niciodata o garoafa.
O planta, insa, de exemplu o salcie, se poate dezvolta despletit sau in spalier.
Sunt pomi de aceeasi specie care au crescut unii drepti si falnici, altii strambi, altii au ramas piperniciti.
Cred, ca o crestere la voia intamplarii, necontrolata, desfranata, nu implineste destinul omului romanesc.
Nu este destul sa prezervam atributele specifice ale firii noastre, trebuie insa sa le facem sa rodeasca, sa le fertilizam.
Romanul de maine lasat sa fie om al intamplarii, nu va fi omul menirilor romanesti.
Nu cred buna aceasta tema prea fatalista de gandire, care hotaraste ca numai cele intamplate, cele harazite noua sunt infaptuiri vii, potrivit vointei, potrivit randuelii Celui de sus si ursitei noastre.
Dar chiar in ipoteza aceasta de gandire, putem afirma ca insasi vointa noastra de depasire, este o menire si o intamplare care ne sunt sortite.
Dimpotriva, cred ca sub lumina, sub razele si caldura unui soare romanesc, dinadins mai intens, inmugurirea vietii de maine se va face in sensul firesc.
Prin exercitii spirituale severe si flageland toropeala sufletului romanesc, facem o opera de gradinarie, de plivire, de curatire a inrauririlor care opresc o crestere optima a fapturii de om romanesc.
Aceasta opera educativa nu este o opera de mutilare si schilodire a substantei noastre romanesti sau de stanjenire a cresterii sale firesti.
Dimpotriva, este o opera de pricepere si de facilitare a destinului nostru.
Omul romanesc de maine trebuie sa fie cu totul diferit de romanul de astazi.
Romanul de maine trebuie sa aiba gustul existentei severe, dure, eroice, sa aiba simtul eului colectiv si al binelui nasional si sa aiba cele doua insusiri atat de zgomotos blestemate, sa fie violent si sa fie extremist.
Romanul de maine va avea constiinta ca s-a nascut spre a muri pentru Natia lui.
Istoria care a fost sorocita neamului nostru este incarcata de atatea vremuri viforaoase, iar sufletul romanesc este brazdat de atatea rani si zbarcit de atatea incercari, incat s-a obisnuit sa primeasca in adancul lui orice noua amaraciune cu o atavica resemnare.
Din vremuri de demult, sub puhoiul strain, sub impilarile unei stapaniri venetice romanul a incovoiat spinarea si si-a inghitit durerea.
Sunt germeni de moliciune care s-au incuibat in nervii acestui Neam, sunt fermentii care descompun vointa lui si infiltreaza slabiciunea in sufletul romanesc.
O blestemata boala de sange, un vierme atavic paralizeaza nervii motori ai firii romanesti si opreste pornirile la lupta fatisa pentru o viata mai buna si zvacniturile de mandreie si de rascoala sufleteasca ale acestei Natii.
Suferintele par a fi coplesit vitalitatea Neamului nostru.
In piepturile romanesti taciunele revoltei mocneste sub straturi groase de cenusa si zgura.
Rareori se mai aprinde cate o flacara si aceea -luati seama- este o flacara de ura.
Trebuie deci fara frica si fara sovaire extirpate vechile moravuri cangrenoase si obiceiurile pacatoase care paralizeaza centrele nervoase ale personalitatii romanesti.
Romanul de azi are o fobie, o repulsie bolnavicioasa fata de orice opunere sau ciocnire mai violenta cu adversitatile vietii.
Aceasta teama de izbire, aceasta alunecare spre facilitate imping traiul romanesc de acum pe caile de minima rezistenta, pe caile piezise si intortochiate care ocolesc obstecole, caile linguselii, ale miseliilor din umbra, ale tranzactiei, ale compromisurilor sufletesti, ale targuielilor de constiinta si ne taraste spre atitudinile de "sarut mana" si de lichelism.
Trebuie sa sfarsim odata cu traditia asiatica care cere rabdare de vite si spinari incovoiate sub biciul stapanirii.
Vrem sa inlaturam din amintirea sufletului romanesc, imaginile care il micsoreaza, imaginile debilitantesi deprimante de incalcare, de strivire, de impilari ale norodului romanesc, imaginile izpravnicilor neomenosi, imaginile gloatelor pustiitoare turcesti si cazacesti.
Sa sfarsim odata cu resemnarea invinsului.
De vrem sa fim invingatori, sa ne invingem intai firea noastra de astazi atat de greu apasata de seculare amintiri de robie si de servilism.
Prima noastra izbanda va fi sa desteptam din amorteala natia romaneasca.
Sa gasim leacul naravurilor iobagiei.
Trebuie ca romanul sa se simta odata, fie numai cateva zile, fie numai cateva ceasuri, stapan asupra lui si peste cele care il inconjoara.
Sa nu credeti ca rostesc cuvinte ale caror inteles nu este sapat in adancul simtirii mele.
Prinderea constiintei de cetatean, prinderea increderii si a credintei in demnitatea de om, este marele castig al unei revolutii.
Cred ca numai astfel poate pierii acel comlex de inferioritate, acel complex de robie care copleseste firea romaneasca.
Microbii de servilism si de neputinta care mananca vlaga sangelui romanesc, nu pot fi arsi decat de inalta temperatura, de clocotul fierbinte al unei revolutii.
Pana acum pasivitatea noastra si zborul timpului ne-au servit, s-ar putea zice ca au lucrat pentru noi.
Increzatori in destinul Neamului nostru am asteptat resemnati si fara pregatire dreptatea istoriei care s-a implinit.
Romanul s-a obisnuit sa se lase in voia soartei. Aceasta este o expresie specific romaneasca, care nu poate fi tradusa intr-o limba straina.
Acum dupa ciocnirea crancena care a sfaramat fortele marilor state care ne impresurau, acum, dupa sangerosul razboi al intregirii Neamului, dupa naruirea intregului sistem de stapanire al lumii de ieri, Natiunea romana a scapat de orice protectorat, de orice tutorat, de orice vasalitate impuse din afara.
Suntem la o rascruce.
Pentru intaia oara in istoria romaneasca, intreaga raspundere si indreptarea destinului nostru apasa numai si numai asupra noastra.
Pana ieri aveam pretextul protectoratului asupritor al Rusie, al Austro-Ungariei sau scuza suveranitatii turcesti.
Pana ieri invidiile reciproce ale marilor puteri, precum si ambitia, interesele si calculele lor se ingrijau intrucatva de situatia noastra.
Ne-am inaltat, si romanul de maine trebuie sa stie a voi sa fie singur in capul intreprinderii romanesti.
Pentru aceasta, prima cerinta este o desprindere de trecutul apropiat.
Lucien Romier a scris despre noi : "Ce poate da o referinta la trecut intr-o tara care a fost timp de secole o raspantie de invazii, un mozaic de influente dusmane, o tara a caror membre separate au fost supuse variatiunilor unor culturi diferite, daca nu opuse".
Avem deci o slaba traditie de morala, de caracter, de tinuta si de valori de viata romaneasca, si chiar aceasta slaba traditie trebuie sa o cautam dincolo de ultimii 300 de ani ai istoriei noastre.
Nici una din figurile mari ale celor care au muncit pentru a face Romania moderna, nu ne poate sluji drept model pentru viata de maine.
Nu ne pot inspira exemple pentru un trai legionar nici viata lui Kogalniceanu, nici viata lui Maiorescu, nici viata lui Ion Bratianu, desi le respectam.
Acesti oameni insa au simtit romaneste.
Din contra, stapanitorii nostri de acum formeaza o clasa bicisnica, nevolnica, instrainata, una din cele mai raufacatoare din cate s-au perindat pe pamantul tarii noastre.
Marele pacat este artificialitatea, lipsa de receptivitate fata de efluviile cerului si taranii romanesti.
Cu o sensibilitate galagioasa, ei au vibrat indeobste fata de undele ce le radiaza principiile burgheze si capitaliste din occident.
Ei nu "au plecat urechea la murmurul tainic al pamantului parinte".
Infirmitatea lor e deformarea cauzata de norme de judecata straine.
Consecinta este pervertirea autenticitatii reflexelor romanesti.
Romanul de maine va avea o desavarsita autonomie spirituala si autenticitate romaneasca in creier, in suflet si in simtire.
El se va simti pangarit ca de o tradare, daca impins de un narav de sclav, se va lasa oprit in ajutorarea si in mangaierea nevoilor si necazurilor romanesti, de ce vor spune mintile si autoritatile din strainatate.
Nu cred sa se gaseasca francez care sa-si fi zis vreodata : stai, nu milita pentru instaurarea unei autoritati dictatoriale sau aplicarea lui Numerus Clausus in Franta, fiindca ar putea fi dezaprobate de Romania democratica.
Avem deci sa ne desprindem de moravurile si de influentele turcesti, rusesti, grecesti, unguresti, frantuzesti, de obiceiurile de gandire si de simtire ale strainilor.
Sa ne cioplim un eu al nostru romanesc dupa visul legionar si dupa modelele ce le gasim dincolo de istoria ultimilor trei sute de ani ai Neamului romanesc.
Gasim pildele necesare in viata lui Stefan cel Mare, in viata lui Matei Basarab, in viata lui Mihai Viteazul, in vietile lui Horia, Closca si Crisan, in viata lui Tudor Vladimirescu, in viata lui Avram Iancu.
Iar acest eu romanesc, calit si modelat, atat prin incercarile ce le infruntam, cat si prin biruinta ce o vom cuceri, sa slujeasca drept exemplar carmuitor de existenta pentru generatiile viitoare.
Prima conditie pentru crearea romanului de maine este deci sa pierdem moravurile si obsesia traiului batranesc de astazi si sa vrem sa invatam existenta de maine.
Trebuie sa ne liberam de spectrul, de vedenia trecutului apropiat, sa ne dezradacinam si apoi sa ne replantam viata si vointa noastra de a trai, in cerintele si impulsurile vremii noastre.
In opera de reeducare sufleteasca ce ne este data sa implinim, trebuie deci sa cream o noua traditie de simtire romaneasca pentru cinci sute de ani.
Romanul s-a obisnuit sa-si restranga nevoile si din nefericire si-a dezvoltat energia mai mult in aptitudini de rezistenta pasiva, decat in insusiri de activitate.
El are cusururile unui temperament format printr-o lunga adaptare a unor sfortari reduse, -la o hrana insuficienta.
Sa nu credeti insa ca firea romanului este molateca si flescaita, prin predestinatie.
Plaesii voinici si incruntati ai lui Stefan cel Mare, cred ca ar privi cu dispret pe urmasii lor de astazi, abrutizati de alcool, de inselaciuni, de boli trupesti si sufletesti.
Cu substanta romaneasca se intampla o poveste asemanatoare aceleia a bobului de grau din mormantul lui Tut-Ank-Amon.
Acest bob de grau scos la lumina dupa cateva mii de ani a inceput sa dea spic.
Romanul mai pastreaza in adancurile lui valentele romanesti acoperite de multe apucaturi si cusururi straine.
Aceste valente asteapta numai un climat romanesc spre a germina.
Romanul de maine va avea sa se lepede de urmatoarele naravuri : ingaduinta, smecheria, incorectitudinea, repulsia pentru sfortare, pasivitatea in reactiuni, resemnarea, dorinta de castiguri lesnicioase si repezi, dorul dupa o viata tihnita, in genere calitatile burgheze.
Toate aceste feluri de purtare micsoreaza sau chiar anihileaza vigoarea revolutiei nationale.
Paziti-va camarazi, de aceste defecte, dar mai cu seama vreau sa strig, paziti-va de lepra tradarii.
Cu stigmatul rusinii in suflet, trebuie sa admitem ca cei mai vrednici eroi ai neamului nostru au murit tradati.
O spun deoarece astfel de bube se vindeca la soare si in curata lumina.
Tradarea manjeste cele mai frumoase pagini din istoria natiei romanesti.
Tradat a murit Mihai Viteazul, tradati au murit Horia, Closca si Crisan, tradat a murit Tudor Vladimirescu.
Ganditi-va ce chin, ce sugrumatoare amaraciune au patimit oamenii acestia, care dand totul pentru Natia lor, s-au vazut opriti in infaptuirea marelui lor vis romanesc, vanduti si imbranciti la moarte de Romani.
Cu o tragica regularitat, de cate ori natia romaneasca a inceput sa respire, a fost doborat prin tradare Romanul care a indraznit sa vrea si sa trezeasca o suflare romaneasca pe ogorul romanesc.
Ma intreb daca aceasta vina a tradarii nu este greul pacat pe care il ispaseste de atatea veacuri Neamul romanesc.
Ganditi-va care ar fi fost desfasurarea istoriei romanesti, daca Tudor Vladimirescu nu ar fi fost omorat, vandut de Romani ?
Oare credeti ca, daca ar fi trait, Tudor Vladimirescu nu ar fi instapanit invatamintele sale de mandrie si cinste in aceasta tara, si credeti ca am mai fi cum suntem astazi, un biet neam indobitocit si iobagit ?
Acum, in vremurile noastre, tradarea a devenit o industrie rentabila.
Se creeaza pepiniere de tradatori.
Se cultiva cu premeditare si cu stiinta bacilul tradarii, cum se cultiva ciupercile cu gunoi.
Meediul romanesc de astazi, spre rusinea noastra, incurajeaza si permite cresterea si propasirea tradatorilor.
Generatia noastra are datoria sa cauterizeze aceasta buba, iar cel ce poarta lepra tradarii va fi ars pe rug.
Romanul de maine va fi desigur faurit dintr-un material mai dur, mai stancos, mai dens decat cel care compune generatia parintilor nostri.
El va fi mai putin sinuos, se va indoi prea putin, nu va fi plastic, maleabil ca un miez de paine sub constrangeri dusmane.
Lesnicia in succes, tentatia imbogatirii repezi, atractia facilitatilor de trai, usurinta castigului fara straduinta, frivolitatea, desertaciunea ambiantei sociale, au molesit, au scazut vitalitatea combativa a generatiei precedente.
Dimpotriva, greutatile economice, transformarile sociale, cutremurul revolutionar care zguduie temeiurile civilizatiei noastre, vor da o temperatura mai inalta, mai febrila, mai multa fierbere, mai mult foc, un puls mai activ, o mai vanjoasa putere de lovire, romanului de maine.
El va fi desigur mai putin inclinat catre echilibru si masura in pofte si convingeri.
El nu se va mai simti discipol al rationalismului cumpanit geometric-elen.
Romanul de maine va fi intr-o oarecare masura antirationalist.
Intaietatea credintei, acceptiunea unor adevaruri primare, imanente sau dovedite prin revelatiune si instinct, o stare sufleteasca quasi-eclesiastica patrunsa de certitudini teologise si nationaliste, aceste sentimente vor frana mult actiunea creierului, criticismului si rationalismul Romanului de maine.
O invinuire grea va apasa asupra intelectualismului : aceea ca cercetarile ratiunii, cat si predilectia pentru jocuri cerebrale, deseori fara rod, predispun la o viata tihnita, vatuita, capitonata, in afara intemperiilor si pasiunilor pamantesti.
Intelectualismul sterilizeaza curajul.
Numai suflarea misticii permite o viata eroica.
Oricum,este o observatie deprimanta, aceea care constata simultaneitatea dezvoltarii intelectualismului si lasitatii la oameni.
Din contra, chemarea catre irational s-a dezvoltat odata cu verificarea facultatilor si destoinicilor fizice, cu placerea riscului, a aventurilor, a plenitudinii de viata si a darniciei de sine.
O aplecare catre simplicitate, catre biruintele fizice sportive, catre realitatile sangelui, o chemare catre operele de putere si de tarie ale naturii omenesti, catre zvacnirile infraconstiente din adancul uman, acestea vor fi atribute constitutive ale personalitatii romanului de maine.
Romanul de maine va mai trebui sa piarda simtul respectabilitatii legat de bogatia individuala.
Respectabil va fi nu cel bogat, dar cel folositor neamului sau.
George Sorel scria inca inainte de razboi : "Frica de saracie care stapaneste clasele cultivate, este cea mai rea dintre bolile morale de care sufera civilizatia contemporana".
Discreditul bogatiei se va realiza odata cu stabilirea drepturilor si datoriilor sociale ale averii si cu suprimarea capitalului de specula.
Romanul de maine va afla placere in munca si in sfortare.
Munca nu va mai fi o silnicie degradanta, ci o silinta care innobileaza.
Romanul de maine va avea simtul colectivitatii,un simt viguros al eului colectiv.
Activitatea si energia sa nu se vor mai putea desfasura pe o linie de sfortari tinzand la realizarea unui tel particular, la infaptuirea unei preconcepute ambitiuni de viata.
Activitatea sa va fi intrucatva mecanizata, injghebata, in colectivitatea nationala ca intr-o uzina.
Cresterea simtului eului colectiv ca o entitate superioara vor inlesni o vietuire nationala unitara, ecumenica, preferabila existentei individuale stramte, cu teluri de fericire in odihna.
Pentru romanul de maine, fericirea individuala va apare ca o idee invechita, iar goana dupa castiguri spre a fi cat mai de vreme, va apare ca un atentat la binele si la unitatea colectiva.
Destinele individuale se vor impleti strans cu soarta colectivitatii.
Drept consecinta isi va da duhul si nosiunea profitului individual care constituie stimulentul de seama al civilizatiei noastre.
Sa rezumam. Sentimentele care vor trebui cultivate in romanul de maine sunt : intransigenta, tenacitatea, mandria, violenta, vitejia, ambitiunea, cinstea excesiva, dragul muncii, rigiditatea, vointa puterii, vointa de afirmatie, increderea in sine, simtul demnitatii de om, intoleranta, crestinismul si antijudaismul.
Trebuie stimulate, tonificate simturile volitive, gustul de intreprindere, gesturile de risc, de lupta si de sacrificiu in eul romanesc.
Trebuie rasculat dinamismul acestui neam si dezmortita firea sa blanda si iertatoatre, trebuie promovat prin cuvinte, prin pilde, modelul eroic neinfricat, firea impulsiva, combativa, a carei vitalitate sa creasca in proportie cu adversitatea intampinata si a carei straduinta incapatanata sa sporeasca pe masura obstacolului.
Apoi trebuie sa ne dezvatam sa traim in momentan ; trebuie sa prindem gustul silintelor lungi, al sfortarilor fara remuneratie imediata, al realizarilor indepartate.
Acestea sunt insusiri de adaptare la starile de astazi, insusiri vitale pentru salvarea existentei romanesti.
Romanul de maine va fi aliberal.
Romanul de maine va fi intolerant fata de el insusi, fata de orice slabiciune, fata de oricine, prieten, ruda sau chiar Domnitor.
E bine sa amintim aci ca, crestinismul a fost singura religie intoleranta din timpurile vechi.
Romanul de maine va fi un bun crestin, mai credincios, mai practicant decat romanul de azi.
Romanul de maine va fi antisemit si dusman nesovaielnic al pacatelor spiritului judaic.
Bineinteles aceste transformari sufletesti urmeaza odata ce renasterea fizica a neamului romanesc si cu recladirea intregii societati romanesti pe temeiuri legionare.
Intr-adevar anemia sufleteasca a romanului de astazi este conditionata si de insuficienta hranei, de lipsa fosforului si a tonicului, obtinute prin o buna intretinere fizica.
Depresiunea sufleteasca este determinanta si de o aeratie si de o higiena neindestulatoare, de un trai inabusit sub povara mizeriilor.
Ibsen a scris cu dreptate :"Nu este morala fara oxigen".
Romanul de maine va avea doua calitati : va fi recunoscator si va fi razbunator.
Amintiti-va, domnilor, el va fi nemilos.
Romanul de maine va fi razbunator al celor noua morminte astazi asa hulite si recunoscator martirajului ce l-au indurat atatea mii de luptatori, tineri crestini nationalisti, pentru vina de a fi visat invierea Natiei romanesti.
Omul isi faureste sufletul dupa clima vremurilor in care traieste.
In vremuri cu multe intemperii, cu tunete si traznete, sufletul va fi format din material mai rezistent decat pentru timpuri cu lumina de luna si adieri parfumate.
Vremurile furtunoase cer oamnei mai putin scolastici si mai putin circumspecti.
Multi ma vor acuza ca fac apologia inapoierii la animalitate si la barbarie, ca vreau sa trezesc patimi primitive, instinctive, bestiale, de mult sugrumate de civilizatie.
Ma vor invinui ca predic distrugerea intregului echilibru sufletesc si rational creat de cultura burgheza.
Este adevarat ca repudiez cea mai mare parte a aportului de cultura care a fost bagat pe gatul Natiei romanesti de mai multe sute de ani.
Repudiez mai cu seama genul de morala sintetizat in urmatoarea fraza a lui Platon care reprezinta preceptul unor societati prea instarite, de exemplu, al societatii franceze si engleze, burgheze de astazi :"In primul rang al virtutilor este moderatia si cumpatarea, curajul nu vine decat dupa".
Acest gen de morala il resping in deosebi pentru generatia noastra si pentru timpul ce suntem chemati al trai.
Ceea ce pentru noi trebuie sa fie mai important decat succesul politic imediat, este succesul nostru asupra cusururilor neamului romanesc.
Ceea ce trebuie sa ne mistuie sufletul in fiecare clipa, este daca invierea romaneasca se va sfarsi.
Aceasta inviere romaneasca s-ar putea intampla mai in departare, dupa infrangerea straduintelor a multora dintre noi.
Dar chiar daca pe terenul politic bicisnicia si lasitatea romanului de azi ar sstarui sau ar inabusi momentan inmugurirea vietii de maine, inca sa nu credeti . . . (cenzutat) ca sadul de jertfa si de mucenicie al generatiei noastre nu va da rod peste cativa ani.
Cel mai umil exemplu de buna tinuta legionara are o influenta foarte mare pentru viitor.
Sa nu credeti ca nu vor razbi pana la generatiile viitoare si nu vor fi impartasite de ele, exemplele noastre de viata dezinteresata si vitejeasca, aspiratiile noastre de innoire si hotararea noastra de a mantui pacatosenia noastra de astazi.
Daca nu vom birui deocamdata fiziceste, putem invinge in spirit.
Sa nu credeti ca pulsatiile generoase ale inimii tineretului acestuia nu vor fi candva auzite cu evlavie de urmasii nostri.
Fiti siguri ca ei se vor apleca cu smerenie asupra mormintelor luptatorilor nostri nationalisti si vor lua de acolo lectiile care ii vor duce la izbanda.
Eu nu prea cunosc, in istorie, jertfa fara rod.
Porunca generatiei noastre este sa traim o tensiune extrema, o tensiune exceptionala de viata, o hipersfortare de vointa si de energie, spre a crea o noua traditie de existenta romaneasca si a inalta acest Neam la rangul de mare putere in Europa.
Cu violenta si cu extremism sa ne infaptuim menirea de a ridica Natiunea romaneasca in randul raselor stapanitoare.
Altminteri, in mijlocul unei lumi reinnoite, zilele noastre se vor perinda ca acelea ale unei generatii de paznici de ruine.
Si crezul nostru nu va invinge si Natia romaneasca va ispasi nemernicia noastra.
Iar urmasilor nostri le vom lasa o mostenire pe care o vor blestema, deoarece vor indura umilintele amare sortite unei natii inferioare.
Aprilie 1935.
Obs.: mai multe parti ale acestui Raport au fost cenzurate de guvernele trecute. Ne mai posedand manuscrisul, raportul apare in forma lui cenzurata.
